fbpx

REGULAMENT

Acest regulament se aplica in cadrul competitiei Predeal Forest Run, competitie organizata de Running Media Consulting SRL si Asociatia Alergam de Placere, ce va avea loc in weekendul, 29 iunie 2019 si are ca scop promovarea alergarii in aer liber.

Prin participarea la acest Eveniment, participantii sunt de acord sa respecte si sa se conformeze tuturor prevederilor, termenilor si conditiilor prezentului Regulament Oficial si a legislatiei in vigoare aplicabile. De asemenea, participantii trebuie sa semneze declaratia pe proprie raspundere, pusa la dispozitie de catre Organizatori cu ocazia ridicarii kitului de participare.

Regulile din prezentul Regulament pot fi modificate in orice moment de catre organizatori. Versiunea acestor reguli valabilă în ziua de dinaintea evenimentului va ramane valida pana la finalul acestuia. Orice abatare de la Regulament va avea ca rezultat o avertizare oficială sau o penalizare, care poate include chiar şi descalificarea
participantului.

1. Caracteristicile evenimentului

Predeal Forest Run este un eveniment de alergare pentru amatori ce are startul la baza partiei Clabucet, si traseul pe potecile masivelor Piatra Mare si Baiului. Evenimentul are patru probe: K13 cros, K24 semimaraton, K42 maraton.. Varsta minima pentru inscriere este de 18 ani.

Traseul de desfasurare al evenimentului va fi marcat cu banda alba cu logo Predeal Forest Run rosu si va avea in anumite puncte, voluntari din partea organizatorilor, care vor indica directia de alergare. Va rugam sa urmariti exclusiv marcajul oficial si indicatiile voluntarilor de pe traseu.

Acest eveniment se adreseaza oricarui pasionat de alergare si/sau un stil de viata activ.

2. Contributia de participare

    Taxa de participare variaza in functie de proba dupa cum urmeaza:

    K13 CROS:

  • De la 1 la 50 - 90 lei
  • De la 51 la 100 - 110 lei
  • De la 101+ - 130 lei
  • K24 SEMIMARATON

  • De la 1 la 50 - 100 lei
  • De la 51 la 100 - 120 lei
  • De la 101+ - 140 lei
  • K42 MARATON

  • De la 1 la 50 - 110 lei
  • De la 51 la 100 - 130 lei
  • De la 101+ - 150 lei

Taxa de participare include:

  • Articol sportiv
  • Baton Zuzu Fit cu proteine
  • Portie de paste Barilla
  • Iaurt/Lapte proteic Zuzu Fit
  • Salata Eisberg
  • Bautura cu vitamine Viwa
  • Puncte de alimentare si hidratare la start/finish si pe traseu
  • Numar de concurs personalizat
  • Cip de unica folosinta
  • Clasament live cu 4 categorii de varsta pentru fiecare cursa pe fiecare gen.
  • Trasee marcate
  • Medalie de finisher si diploma electronica
  • Fotografii de la cursa
  • Premii pentru castigatori
  • Tombola cu premii pentru alergatori
  • Servicii medicale la start/finish si pe traseu
    3. Inscriere
    • Pentru a face inscrierea, fiecare dintre participanti trebuie sa completeze formularul online de inscriere de pe site-ul oficial, predealforestrun.ro, sectiunea "Inscrie-te" conform instructiunilor din pagina respectiva.
    • Fiecare participant semneaza la inscriere o declaratie pe proprie raspundere prin care declara ca este apt sa alerge, intelege si recunoaste riscurile de accidentare ce pot aparea pe traseu si le asuma in totalitate si va exonera de orice raspundere organizatorii si sponsorii evenimentului in cazul in care vor suferi orice fel de prejudiciu, accident sau deces.
    • Plata taxei de participare se poate face atat online, cu cardul bancar, cat si prin transfer bancar, in maxim 3 zile calendaristice de la inscriere, conform indicatiilor din emailul primit dupa inregistrare.
    • In cazul neachitarii contributiei in acest termen, procesul de inscriere trebuie reluat cu aplicarea conditiilor de la reluarea inscrierii.
    • Nu se fac inscrieri si validari la fata locului. Nu se achita inscrieri cash.
    • In cazul retragerii din competitie cu mai putin de 30 de zile inainte de start, contributia de participare nu va putea fi returnata.
    • Locurile sunt transmisibile unei alte persoane sau participantii se pot muta de la o cursa la alta pana la data de 1 iunie. Dupa aceasta data nu se mai pot face modificari in lista de start. Pentru persoanele care sunt inscrise in urma transmiterii locului de catre un alt participant, nu putem garanta marimea pentru articolul sportiv.
    4. Premii si Clasament
    • Fiecare cursa va avea clasament propriu ce va contine timpul fiecarui alergator si locul la general.
    • Se vor acorda premii in bani primilor 5 castigatori la OPEN Feminin si OPEN Masculin la fiecare dintre cele trei curse (K13 Cros, K24 Semimaraton, K42 Maraton).
    • Alocarea premiilor in bani se achita doar prin virament bancar in termen de 15 zile de la data evenimentului. Nu se accepta alta metoda de plata. Castigatorii vor trimite pe email la adresa alerg@predealforestrun.ro, pana la data de 12 iulie 2019, contul IBAN in care se vor transfera premiile in bani si o copie dupa actul de identitate (certificatul de rezidenta fiscala in cazul persoanelor straine).
    • Valoarea totala a premiilor este de 10.200 LEI.

    5. Echipament
    ECHIPAMENT OBLIGATORIU
    • Tricou/bluza alergare
    • Pantaloni alergare
    • Pantofi sport cu talpa aderenta, tip trail (K24 & K42)
    • Foita de vant (K42)
    ECHIPAMENT RECOMANDAT
    • Pantofi sport cu talpa aderenta, tip trail (K13)
    • Borseta/centura de hidratare, flask, bidon
    • Telefon mobil
    • Bete trekking (K24, K42)
    • In functie de conditiile meteo, echipamentul recomandat poate deveni obligatoriu si se pot adauga si alte elemente.
    6. Numar de concurs
    Numarul de concurs este obligatoriu. Acesta trebuie purtat in fata si la vedere pe toata perioada cursei. Nerespectarea acestei reguli poate duce la descalificarea participantului. Un alergator care nu poarta numarul de concurs asupra sa isi asuma implicit faptul de a nu fi considerat ca facand parte din eveniment, organizatorul nefiind responsabil pentru siguranţa sa pe traseu.
    7. Cronometrarea

    Cronometrarea se va face la secunda cu ajutorul cipurilor electronice de unica folosinta aflate pe spatele numarului de concurs. Timpul pe baza caruia se va intocmi clasamentul va fi timpul brut, adica cel dintre momentul startului si trecerea liniei de finish.

    In masura in care va fi posibil, vom oferi alergatorilor si timpul net, adica cel dintre trecerea liniei de start si trecerea liniei de finish, insa acest timp nu va fi luat in calcul la alcatuirea clasamentului. Daca 2 concurenti alearga traseul in acelasi timp, unul va primi locul x, iar celalat locul x+1.

    8. Ridicarea kitului de participare

    Ridicarea kitului de concurs se va face pe baza actului de identitate si a declaratiei pe proprie raspundere semnata online de catre participant. Declaratia va fi trimisa fiecarui participant pe email.

    Kiturile vor fi inmanate exclusiv in ziua si intervalul orar anuntate pe site-ul evenimentului in sectiunea " Kitul de concurs”. In cazul in care titularul inscrierii nu poate ajunge, kiturile pot fi ridicate si de o persoana delegata, cu declaratia de participare semnata la sectiunea martor si o copie a cartii de identitate a titularului. ATENTIE: PERSOANELE DELEGATE SA RIDICE KITUL DE PARTICIPARE NU VOR PRIMI SI NUMARUL DE CONCURS. ACESTA SE INMANEAZA DOAR PERSONAL.

    9. Traseu concurs

    Locatie start: Predeal, Romania, baza partiei Clabucet, Cabana Fulg De Nea, 29 iunie 2019, dupa cum urmeaza:

    • K42 Maraton - sambata, 29 iunie, ora start 09.15 AM | timp limita: 10h00'
    • K24 Semimaraton - sambata, 29 iunie, ora start 09.15 AM | timp limita: 8h00'
    • K13 Cros - sambata, 29 iunie, ora start 09:45 AM | timp limita 5h00'
    • Timpii intermediari ii gasiti in paginile fiecarui traseu in parte si pe harta combinata a traseelor, in sectiune profilelor cu diferenta de nivel.

    • In cazul in care nu reusiti sa parcurgeti traseul in timpul limita alocat, voluntarii nostri va vor asista pentru retragerea catre finish. Refuzul de a te retrage din cursa si de pe traseu poate pune in pericol atat participantul cat si echipele de salvare si membri ai echipei de organizare. Refuzul de retragere de pe traseu conduce la descalificarea automata a participantului, organizatorul nefiind nicicum responsabil din acel moment de participantului. Punctele de alimentare si orientare a participantilor pe traseu nu vor mai fi disponibile. Daca un participant refuza sa se opreasca din cursa in ciuda indicatiilor arbitrilor iar in urma acestei decizii are loc o operatiune de salvare sau de interventie pentru evacuarea participantului de pe traseu, costurile aferente acestei interventii vor fi suportate de participant si imputate acestuia. De asemenea, intr-o astfel de situatie, participantul devine direct responsabil in legatura cu orice accidentare suferita de un membru al echipei de organizare survenite in timpul operatiunilor de salvare si/sau evacuare a participantului.

    Traseul de alergare, in forma detaliata, poate fi vizualizat in sectiunea TRASEU.

    Traseul de alergare va fi semnalizat de catre organizator cu banda de marcare si va fi supravegheat de arbitri de cursa, amplasati in diferite puncte ale traseului.

    Suprafata de alergare este in proportie de 80% - 90% poteci montane si poate prezenta denivelari, radacini de copac etc. In functie de precipatii, anumite portiuni pot fi acoperite cu noroi. Alergatorii sunt obligati sa poarte echipamentul adecvat suprafetei de alergare (trail).
    Posturile de hidratare si alimentare vor fi amplasate in zona de start/finish si pe traseu. Toate punctele au apa si isotonic. Pe traseul de cros se regasesc doua puncte de alimentare, pe cel de semimaraton 4 puncte de alimentare, iar pe cel de maraton 7 astfel de puncte si unul de hidratare cu limita 150ml/participant. Lamai, portocale, mere, banane, nectarine, cascaval, napolitane, ciocolata, biscuiti, curmale, merisoare, stafide, rahat - sunt produse ce se vor regasi la aceste puncte. Punctele de alimentare de la maraton vor avea si alte produse sarate. Posturile de control vor fi amplasate la fiecare schimbare majora de directie si au ca scop observarea trecerii concurentilor dupa numarul de concurs, precum si rol de optimizare a orientarii alergatorilor.
    Participanţii trebuie să urmeze întotdeauna traseul oficial, să asculte indicaţiile arbitrilor de pe traseu şi să nu folosească scurtături sau orice măsuri asemanătoare. Este responsabilitatea participanţilor să urmeze îndeaproapetraseul oficial. Participanţii care părăsesc traseul, oricare ar fi motivul, trebuie să revină pe traseu prin acelaşi punct prin care au ieşit.
    Este interzisa sub orice circumstanta aruncarea resturilor, ambalajelor, paharelor sau orice alte materiale pe traseu, in semn de respect pentru mediul inconjurator.

    In cazul in care oricare dintre participant nu mai poate sau nu mai vrea sa continue cursa dintr-un anume motiv trebuie sa-i informeze imediat pe organizatori fie la punctele de control, fie sunand la numarul de telefon aflat pe numarul de concurs. 
    De asemenea, organizatorul isi rezerva dreptul de a opri un participant in cazul in care acesta este accidentat, iar continuarea cursei poate duce la agravarea situatiei pentru el sau cei din jur.

    In cazul unor conditii meteorologice nefavorabile sau/si alte conditii speciale, organizatorul isi rezerva dreptul de a opri cursa sau de a modifica bariera orara si/sau traseul. Modificarile de traseu vor fi anuntate in prealabil. Organizatorul isi rezerva dreptul de a anula/amana cursa in cazuri exceptionale cu conditia ca toti participantii sa fie anuntati in prealabil. In caz de forta majora, prin aceasta intelegem orice evenimente care ar putea influenta buna desfasurare a evenimentului cum ar fi: inundatii majore, dezastre naturale sau evenimente politice majore care ii determina pe organizatori sa anuleze competitia, taxa de participare nu va fi returnata, se va stabili alta data pentru desfasurarea competitiei.

    10. Respectarea regulilor de siguranta
  • Alergarea montana presupune mai multe prevederi de siguranta, iar respectarea acestora ajuta la evitarea evenimentelor neplacute. Traseul este unul virajat, va rugam sa fiti atenti la denivelari, crengi, cioturi si in general la elementele specifice unui teren accidentat. De asemenea, anumite portiuni din traseu, poteca ingusta poate fi marginita de prapastii pe una din laterale (exemplu: poteca spre varful Piatra Mare), pante sau rampe abrupte. Fiti prudenti si nu ezitati sa apelati la echipele de prim-ajutor sau sa sunati la numarul de urgenta tiparit pe numarul de concurs, in cazul in care va aflati intr-o situatie de pericol. De asemenea, in cazul in care observati un incident sau un alt participant care are nevoie de ajutor, va rugam sa anuntati acest lucru la numarul de urgenta tiparit pe numarul de concurs si sa anuntati si cel mai apropiat voluntar (fie ca este in sensul de alergare sau invers acestuia). Anuntarea voluntarului este foarte importanta deoarece ajuta la identificarea punctului din traseu unde are loc incidentul si unde trebuie sa ajunga echipa de interventie.
  • Tineti cont ca in padure puteti intalni animale salbatice precum ursi, vipere sau porci mistreti. Evitati orice contact cu acestea. In cazul in care va intalniti cu un animal salbatic, pastrati-va calmul si indepartati-va de acesta. Faceti cat mai mult zgomot pentru a va face simtita prezenta. Va recomandam sa aveti telefonul mobil pe tot parcursul alergarii. Dacă acest lucru este posibil, rămâneţi în apropierea celorlalţi alergători.
  • Organizatorul nu isi asuma nici o responsabilitate pentru pierderi sau pagube materiale, expunere la circumstante extreme: boala, contact/coliziune cu alti participanti, spectator, voluntari, conditii meteorologige nefavorabile, accidentari provocate de conditiile alergarii in padure: interactiunea cu animale salbatice (ursi, vipere, porci mistreti, caprioare, caini etc.), intepaturi de viespi, invaliditate, vatamare corporala grava sau chiar deces.
  • Tineti cont ca din cauza terenului accidentat si a potecilor inguste, interventia auto este ingreunata, iar in unele locuri imposibila.
  • Este important sa va infomati despre caracteristicile traseului si pozitionarea punctelor de hidratare si alimentare, dar si a celor de prim ajutor, astfel incat sa va gestionati cat mai bine efortul si resursele si sa va bucurati cat mai mult de cursa. Asiguraţi-vă ca aveti echipamentul potrivit pentru vremea si temperatura din timpul evenimentului.
  • Este strict interzis sa ascultati muzica in casti sau sa obturati sunetul mediului inconjurator pe parcursul alergarii!
11. Drepturi de autor
Prin inregistrarea in competitie, toti participantii vor autoriza automat organizatorii, inclusiv partenerii curselor, sa foloseasca si sa reproduca orice material continand declaratii sau imagini cu participantii in alergare sau nu. Materialele si pozele vor fi utilizate pentru promovarea evenimentului.
11. Note finale si penalizari

Participantii sunt obligati ca inainte de ziua evenimentului sa citeasca si sa urmeze instructiunile prezentatate in sectiunea ,,Ziua cursei” de pe site-ul evenimentului www.predealforestrun.ro si, de asemenea, sa asculte si sa urmeze instructiunile organizatorilor la locul de desfasurare al evenimentului.

Prin participarea la această competiţie, participanţii sunt de acord să respecte şi să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor şi condiţiilor prezentului Regulament.

Regulamentul este întocmit şi este făcut public conform legislaţiei româneşti, fiind disponibil pe site-ul www.predealforestrun.ro. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a modifica sau schimba prezentul Regulament Oficial, urmând ca astfel de modificări să intre în vigoare numai după publicarea unui anunţ prealabil de prezentare a acestor modificări pe site-ul www.predealforestrun.ro

Aceste abateti duc la descalificare:

  • Participantul va fi descalificat daca numarul de concurs nu este prins pe tricou / bluza pe partea din faţă.
  • Va fi descalificat automat orice alergător care poartă alt număr de concurs în locul celui primit din partea organizatorului.
  • Schimbarea sau înlocuirea numărului (inclusiv în cazul pierderii) nu este permisa in ziua cursei şi nici schimbarea numerelor de concurs între alergători.
  • Ratarea unui punct de control.
  • Nerespectarea regulilor competitiei.
  • Comportament nesportiv fata de alti participanti, oficiali, public sau alte persoane.
  • Aruncarea de resturi, ambalaje, pahare sau alte obiecte/lucruri in padure.
  • Prezenta la eveniment cu animale de companie care pot impiedica participantii pe traseul de alergare sau pot genera incidente in zona de eveniment.
  • Organizatorii se obligă, de asemenea, să respecte prevederile Legii nr. 677/2001 privind protecţia datelor personale. Prin urmare, organizatorii se angajează să păstreze confidenţialitatea datelor personale ale participanţilor şi câştigătorilor la prezenta competiţie şi să le utilizeze conform prezentului Regulament şi legislaţiei în vigoare. Organizatorii nu sunt responsabili pentru nicio expunere neautorizata a informatiilor personale si confidentiale cauzate de atacuri cibernetice sau furtul de date.

    Prin inscrierea la Predeal Forest Run, participantii sunt de acord sa primeasca mesaje din partea organizatorului despre activitatea acestuia, despre alte evenimente organizate de acesta sau la care acesta are calitatea de partener.

    Organizatorii si Partenerii evenimentului Predeal Forest Run, nu-si vor asuma nicio obligatie in legatura cu actiunile/inactiunile savarsite de un participant in cadrul evenimentului, prin care s-ar pricinui pagube materiale sau morale unor terţe persoane fizice si/sau juridice. In legatura cu participarea la o cursa, raspunderea privind siguranta bunurilor personale care nu au fost incredintate organizatorului pe timpul cursei, le revine in totalitate participantilor la competitie, Running Media Consulting SRL, Asociatia Alergam de Placere si Partenerii neoferind în acest sens niciun fel de asigurare, implicită sau explicită.